Acasă » Știri » Drama unei gimnaste abuzată de antrenor și dată afară din casă: ”Când nu ai mâncare și trebuie să furi…”

Drama unei gimnaste abuzată de antrenor și dată afară din casă: ”Când nu ai mâncare și trebuie să furi…”

De: Irina Vlad 01/09/2021 | 21:04

Una din cele mai bune gimnaste ale Europei a povestit cum a fost dată afară din casă, a fost închisă, apoi a intrat în industria filmelor pentru adulţi. 

 

În 2001, Verona van de Leur era liderul generaţiei Olandei de gimnaste, iar la Campionatele Europene din 2002 a cucerit cinci medalii de aur, apoi a câştigat argintul la Campionatul Mondial. De asemenea, a fost desemnată sportivul anului în Olanda.  În urma unor dispute cu părinții și antrenorii, gimanasta a ajuns să trăiască de pe o zi pe alta.  Verona van de Leur a ajuns la 34 de ani şi a povestit dramele prin care a trecut.

 

Gimnasta era aspru pedepsită de părinți dacă nu câștiga

Este bine cunoscut stilul de viață al unui sportiv. De la o vârstă fragedă, sportivii sunt supuși unor reguli mult mai stricte și sunt obligați să devină mici roboți,  iar toate în numele sportului pe care-l iubesc. Verona van de Leur nu a făcut excepție de la regulă : ore întregi de antrenamente până la epuizare, lipsa hranei, cantonamente departe de familie și teroare psihică. Se poate spune că a făcut armata însă cu reguli mult mai sticte.

Cei care trebuiau să-i ofere sprijin necondiționat au fost cei care au aruncat-o pe străzi. La fiecare eșec pe care îl avea în competiții, sportiva era aspru pedepsită de proprii părinți: nu o mai aşteptau la aeroport şi o forţau să călătorească pe distanţe lungi singură cu trenul.

Verona van de Leur era abuzată fizic și psihic de antrenor

La vârsta de 17 ani, Verona van de Leur a simțit cum toate eforturile de a rămâne ”întreagă” erau în zadar. A fost pe punctul de a-și pune capăt zilelor. Antrenorul de la acea vreme Frank Louter o abuza fizic şi psihic, ceea ce a dus la accidentări grave. A fost momentul când a pus capăt carierei sportive și alături de iubitul ei și-a luat viața în piept.  (VEZI ȘI: IMAGINI ȘOCANTE LA UN CONCURS SPORTIV! O GIMNASTĂ ȘI-A RUPT AMBELE PICIOARE ÎN TIMPUL UNUI EXERCIȚIU LA SOL)

Părinții nu au acceptat o asemenea umilință din partea propriului copil și i-au mai aplicat o altă pedeapsă: nu i-au mai permis să se întoarcă în casa în care a locuit timp de 22 de ani.

Gimnasta Verona van de Leur a dormit pe străzi

Timp de doi ani a dormit într-o mașină și a fost nevoită să fure din magazine pentru a mânca: ”Când nu ai mâncare şi trebuie să furi, întreci o limită, una pe care nu ţi-ai imaginat că o vei trece vreodată. Dar, pentru a supravieţui, trebuie să faci orice e nevoie”, a povestit gimnasta.

 

A început să filmeze, alături de iubit, filme pentru adulți

Nemâncată și ajunsă în pragul disperării, gimnasta Verona van de Leur a început să filmeze, alături de iubit, filme pentru adulți. Veniturile substanțiale nu s-au lăsat mult așteptate. După ce a strâns o sumă frumușică de bani, Verona s-a hotărât să-și ofere șansa unui viitor mai bun.

Verona van de Leur a făcut pace cu trecutul, iar acum este hotărâtă să înceapă un nou capitol. Ajunsă la 34 de ani are de gând să înceapă o viață normală și să-și deschidă o sală de gimnastică, conform The Guardian.

(VEZI ȘI: DEZVĂLUIRILE UNEI CAMPIOANE VIOLATĂ DE MEDICUL ECHIPEI: ”CEA MAI ÎNFRICOŞĂTOARE NOAPTE…”)

 

 

 

Sursa foto: Youtube.com, Instagram.com

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Irina Vlad este absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion din București și activează în prea online de 2 ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Contact: [email protected]
Parteneri
Test IQ pentru matematicieni | Ce număr urmează în seria: 25, 49, 97?
Test IQ pentru matematicieni | Ce număr urmează în seria: 25, 49, 97?
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de tras palme între femei!
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Andreea Mantea n-a mai ascuns NIMIC! Imaginile astea ar trebui interzise! Cum s-a lăsat pozată pe plajă
Andreea Mantea n-a mai ascuns NIMIC! Imaginile astea ar trebui interzise! Cum s-a lăsat pozată...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Soțul Ilenei Stana Ionescu face dezvăluiri: „Va fi incinerată luni, a vrut să fie lângă mămica ei. Urmez eu!”. Reacția lui Silviu Biriș, absolvent de Teologie: „Incinerarea e o barbarie!”
Soțul Ilenei Stana Ionescu face dezvăluiri: „Va fi incinerată luni, a vrut să fie lângă...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit că s-a logodit în secret cu Salman Khan:
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Circulația pe Valea Oltului se va închide. Anunțul ministrului Transporturilor
Circulația pe Valea Oltului se va închide. Anunțul ministrului Transporturilor
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei păduri. El susține că a vrut să-l stingă
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru construcția autostrăzii Sibiu - Piteşti
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul.
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat! Nu am depășit niciodată viteza, trec doar pe trecerea de pietoni.”
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Produsul Parkside „vânat” de clienți sezonul acesta, din nou în oferta LIDL
Produsul Parkside „vânat” de clienți sezonul acesta, din nou în oferta LIDL
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
De necrezut! Dana Roba, reacție acidă după ce a văzut-o pe Emily Burghelea că își retușa machiajul în urma accidentului suferit: „Mi se pare penibil. Tu îți faci poze și te rujezi...
De necrezut! Dana Roba, reacție acidă după ce a văzut-o pe Emily Burghelea că își...
Zodiile cu cel mai mare noroc în viață. Cei 4 nativi care s-au născut cu stea în frunte
Zodiile cu cel mai mare noroc în viață. Cei 4 nativi care s-au născut cu...
Rivalul Netflix care oferă mii de filme și seriale gratuit. Cum poți folosi serviciul Tubi în România
Rivalul Netflix care oferă mii de filme și seriale gratuit. Cum poți folosi serviciul Tubi...
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie...
Şocul zilei! Vlad Voiculescu a fost prins pe TINDER de iubită şi a fost părăsit. Dezvăluiri MEGA-PICANTE
Şocul zilei! Vlad Voiculescu a fost prins pe TINDER de iubită şi a fost părăsit....
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Preşedintele finlandez: un apel telefonic de la Xi către Putin „ar putea pune capăt războiului”
Preşedintele finlandez: un apel telefonic de la Xi către Putin „ar putea pune capăt războiului”
5 ani de închisoare. Interzis pentru stăpânii de câini. Îți face dosar penal
5 ani de închisoare. Interzis pentru stăpânii de câini. Îți face dosar penal
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
BANC | „Bulă, la ce temperatură fierbe apa?”
BANC | „Bulă, la ce temperatură fierbe apa?”
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar român!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat...
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este starea de sănătate a sorei Regelui Charles
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
Oana Roman a lăsat rușinea deoparte. Care este cel mai ciudat loc unde a întreținut relații intime: „Făceam tâmpenia asta la greu”
Oana Roman a lăsat rușinea deoparte. Care este cel mai ciudat loc unde a întreținut...
Vedeta de la Antena 1 țepuită cu mii de lei. Cum s-a întâmplat totul: „Părea conform”
Vedeta de la Antena 1 țepuită cu mii de lei. Cum s-a întâmplat totul: „Părea...
Florinel Coman a plecat de la FCSB! Lovitură dată de Gigi Becali: „Am mai luat bani în plus”. Când are loc vizita medicală
Florinel Coman a plecat de la FCSB! Lovitură dată de Gigi Becali: „Am mai luat...
×